Aleșii declarați incompatibili de ANI, la mâna instanței. Articolul în baza căruia este judecat Iohannis este constituțional

Aleșii declarați incompatibili de ANI, la mâna instanței. Articolul în baza căruia este judecat Iohannis este constituțional
Publicat: 16/12/2014, 18:19

Judecătorii Curții Constituționale (CC) au decis, cu majoritate de voturi, că excepția de neconstituționalitate ridicată în cazul articolului 87 alineatul 1, litera f) din Legea 161/2003 este neîntemeiată.

„Funcția de primar și viceprimar, primar general și viceprimar al municipiului București, președinte și vicepreședinte al consiliului județean este incompatibilă cu (…) funcția de reprezentant al unității administrativ-teritoriale în adunările generale ale societăților comerciale de interes local sau de reprezentant al statului în adunarea generală a unei societăți comerciale de interes național”, prevede articolul 87 alineatul 1, litera f) din Legea 161/2003.

Decizia CC este general obligatorie și va fi publicată în Monitorul Oficial, urmând ca judecătorii constituționali să motiveze hotărârea.

După decizia CC, procesele în care aleșii locali au contestat rapoartele Agenției Naționale de Integritate prin care au fost declarați incompatibili vor fi judecate în continuare, urmând ca instanțele să decidă dacă aceste rapoarte vor fi sau nu anulate.

În baza aceluiași articol de lege a fost declarat incompatibil și președintele ales Klaus Iohannis, fost primar al municipiului Sibiu.

În 24 aprilie 2013, Agenția Națională de Integritate anunța că a constatat că primarul Sibiului, Klaus Iohannis, se află în stare de incompatibilitate, întrucât are și calitatea de reprezentant al municipiului în Adunarea Generală a Acționarilor SC Apă Canal SA Sibiu, din 5 august 2010 și SC Piețe SA, din 30 aprilie 2009, ceea ce contravine prevederilor legale.

În septembrie 2013, Klaus Iohannis a câștigat procesul intentat ANI, după ce Curtea de Apel Alba-Iulia a admis contestația acestuia la raportul de evaluare al ANI și a dispus anularea deciziei. Hotărârea a fost contestată de ANI la instanța supremă, iar următorul termen în proces va avea loc în 14 ianuarie 2015.

Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată în acest caz de primarul comunei constănțene Tuzla, Constantin Micu, în cazul căruia Agenția Națională de Integritate a întocmit un raport de incompatibilitate.

În iulie 2013, ANI arăta că 22 de aleși locali din județul Constanța s-au aflat în stare de incompatibilitate ca urmare a exercitării simultane atât a funcției de primar sau viceprimar, cât și a calității de reprezentant al unității administrativ-teritoriale în cadrul Adunării Generale a Acționarilor SC RAJA SA Constanța.

Printre aceștia a fost și Florin Constantin Micu, ANI susținând că primarul comunei Tuzla a fost în incompatibilitate în perioada 24 iulie 2008 – 29 iunie 2009. Constantin Micu a contestat decizia ANI la Curtea de Apel Constanța, care în 26 iunie i-a respins cererea, pe motiv că este neîntemeiată.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
"Măcelarul din Teheran a murit! Drag popor al Iranului, bucură-te!". Cine sunt iranienii fericiți că...
Experimentata Raicu l-a 'prins' pe şefuleţ! Ce a făcut micuţul pervers înainte de întâlnire
Unde s-a refugiat și ce s-a ales de Maria, femeia de care a divorțat Mihai...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
VIDEO „Vezi că te bat”. Miron Cozma s-a îmbrâncit cu liderul Asociației Victimelor Mineriadelor, după...
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Dieta simplă a „Mamei Natură” | Ce mănâncă Roxana Ionescu, pentru a se menține în...
Un sat montan din Europa introduce taxă de intrare pentru turişti, din cauza celor care...
Bunicul Florentinei, fata ucisă la Sibiu, detalii șocante! "Nu a..."
El este Robert, tânărul de 23 de ani care a murit în teribilul accident din...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Când intri pe autostradă, dai semnal STÂNGA sau DREAPTA? Ce semnale luminoase sunt impuse de...
Ieftine şi proaste? Xiaomi SU7, maşina electrică a Chinei cu vânzări record, s-a stricat după...
Marea IUBIRE a lui Nikola Tesla! „Dintre toate, cel mai mult mi-a plăcut...
Ungurii ne umilesc din nou. Ungaria dă lecții României. Este o rușine fără margini
Ilona Brezoianu și-a ales rochia de mireasă. Florin Ristei: „O să plâng când o să...
Informații șocante despre presupusul ucigaș al fetei de la Sibiu. Tânărul ar avea probleme psihice:...
Culiță Sterp a apelat de urgență la mama Geta! Cu ce bunătăți s-a dus femeia...
Oana Roman, pusă la zid de internauți după ce a postat o fotografie: ”Se vede...
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este...
Un bărbat a făcut descoperirea vieții în grădina casei: o piatră cu inscripții, veche de...
×